Grozavu după victoria cu Iași din Cupa Ligii: „Acest rezultat poate să ne dopeze cu moral pozitiv. Îmi pare rău că am pierdut un jucător!”

Grozavu după victoria cu Iași din Cupa Ligii:
  • Publicat:
  • Actualizat:
FC Botoșani s-a impus la limită în fața formației CSM Poli Iași și s-a calificat în optimile Cupei Ligii la fotbal unde va întâlni formația Steaua București. Leo Grozavu a folosit mai mulți jucători tineri plus unii jucători cu statut de rezervă dar i-a ieșit jocul.
 
„Felicitări băieților, ei au jucat, au muncit, au suferit. Chiar dacă am avut și daune, am reușit să câștigăm, acest rezultat poate să ne dopeze cu moral pozitiv. Îmi pare rău că am pierdut un jucător, în condițiile în care lotul nostru este așa cum este, nu poate să mă bucure. Dar, asta este, face parte din riscurile pe care ni le asumăm. Puteam să terminăm mai rapid jocul și altfel ar fi decurs efortul pe care îl făceau băieții. Aștia suntem, am pierdut jucători foarte importanți în această vară. Automat e mai greu dar încercăm să ținem pasul cu prima ligă”, a declarat Leo Grozavu.
 
Eroul acestei partide a fost Lorand Fulop, un jucător care a venit în această vară de la Liga a III-a și care a debutat astăzi la FC Botoșani. „Lorand este un jucător cu potențial, tânăr, cred foarte mult în el, i-am dat posibilitatea să demonstreze, a marcat un gol dar mai are mult de acumulat până va fi la un nivel foarte bun. E un băiat care are multe de spus pentru fotbalul din Botoșani. Nu doar el ci și ceilalți. Mai avem și alți jucători tineri care vor debuta în cel mai scurt timp. Mai trebuie să-i așteptăm să se pună la punct cu pregătirea”, a adăugat tehnicianul botoșănean.
 
În ceea ce îl privește pe juniorul Olimpiu Moruțan, achiziționat de curând de la Univ. Cluj, Leo Grozavu spune că este foarte talentat dar mai are nevoie de pregătire pentru a putea debuta în prima ligă.
 
„În niciun caz nu va juca cu Steaua. El încă mai are foarte mult de acumulat. Este un băiat cu calități fantastice, un vârf la nivelul lui de vârstă, dar impactul cu prima ligă e destul de puternic și trebuie să fie pregătit. Sunt contacte foarte dure și nu vrem să riscăm să-l omorât înainte să-l promovăm”, a mai afirmat Leo Grozavu.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia finală a lui Vladimir Putin. Anunț pentru toată Europa
Decizia finală a lui Vladimir Putin. Anunț pentru toată Europa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×